miercuri, 11 octombrie 2017

Ganduri


Scriu aici cand sunt fericita, cand sunt trista, si cand vreau sa nu uit. Restul zilelor, cele obisuite, se pierd cu totul. Fac zeci de filmulete si ma intreb daca o sa ne uitam vreodata la ele. Teodor jucandu-se cu o frunza, Teodor cu pietricelele, cu un catel, un parc nou, un sunet nou, etc. Creste enorm de repede, se dezvolta cu o viteza uimitoare, eu apuc sa observ doar si sa ma minunez, si sa raman pe loc pentru cateva secunde. Apoi el face un nou pas.
As fi vrut sa dorm de amiaz cu el azi. Sunt obosita si goala pe dinauntru si imi simt capul gol si incetosat. Galagie in casa, o usa care se tranteste, un aparat care suna, o bormasina. Ma ridic, fac o cafea si mananc repede un senvis. Inapoi in camera. E putinul meu timp al meu, cand el doarme. Ce sa fac? Cu ce sa il umplu? Curatenie, mancare, etc. Asta nu e timp pt mine. Sa citesc? Sa scriu? Sa desenez? Sa crosetez? Il pierd pe net incercand sa ma conectez la ceva, la cineva, la mine, la habar nu am. Se joaca soarele in frunze si umbre lucitoare se strecoara pe langa draperie. E un moment frumos, e lumea toata topita intr-o raza. O vad si nu ma atinge. Sunt goala pe dinauntru. Mi-e frig si dor de casa mea. Unde as sta tot singura pe net incercand sa ma conectez la ceva, la cineva.
Parisul e plin de parcuri. Mari, mici, cu flori, lacuri, pasari, nisip, leagane, pajisti, copaci. E plin de parcuri goale. Intr-o luna jumate de cand suntem aici am vazut adunati la un loc cam cati copii vad intr-o dupamasa in parc in Floresti. Habar nu am unde sunt copiii Frantei. Si ce fac. Ma plimb cu Teodor prin hectare de parcuri goale. Numai noi, ocazional cate un alergator sau cineva plimband un caine. As muta vreo cateva in Cluj...si as scoate copiii Frantei afara. Sunt cuminti si educati si civilizati. S-ar juca frumos cu Teodor, si eu as vorbi cu mamele lor. Conectare. Not going to happen...
Astept din nou ceva, nu stiu ce, care sa ma scoata din negura asta. Ieri am strigat la copilul nerabdator care se grabea afara si eu il incaltam. A plans. La ce imi trebuie papuci, mama? De ce strigi? Am strigat pt ca am vrut o reactie, pt ca am vrut sa planga, pt ca am vrut atentie. Mi-am cerut iertare de doua ori dar nu a vrut sa se uite la mine. Ce ticaloasa sunt. Sa ajungi sa strigi la copil de singuratate. Fb, messenger, Skype, o iluzie! Vorbim, comunicam, suntem exact la fel de singuri si de goi.
Se trezeste pruncul. Mergem in parc. Poate gasim un om cu un catel care nu se grabeste prea tare.

luni, 2 octombrie 2017

11 si 11

Teodor alearga. Are 11 luni si 11 zile. Alearga si rade si e fericit. Are 2 dinti, e blond si ochii si-au schimbat culoarea din gri-albastru-verde in verde-caprui-cognac. Ii plac rotile, betele, pietrele si nisipul. Animalele, copiii mari, carnea de orice fel si turtitele de orez expandat. Ii plac sculpturile, tablourile le ignora ( ne-am plimbat prin multe muzee cu el in perioada asta). Ne arata avioanele, frunzele in bataia vantului, soarele prin crengi, pasarile. Saluta pe toata lumea, zambeste oricui. I-a facut cu mana lui Mihai la telefon, cand l-am intrebat daca il saluta pe tata. A inceput sa se uite singur si cu interes in carti, apasa pe butonasele de la cartea lui cu muzica, se bucura cand ajunge la bucata lui preferata ( Die Forelle, Schubert). Alearga spre noi si ne imbratiseaza, isi pune capul pe umarul nostru, iar noi ne topim si ne indragostim iar si iar si iar. E o minune si un dar copilul asta...

marți, 26 septembrie 2017

Ajutor

Cand simt ca imi fuge pamantul de sub picioare, o casa aspirata si o masina de spalat haine mergand e tot ce am nevoie ca sa ma adun putin.

joi, 14 septembrie 2017

Daruri


Imi e tare greu sa ma acomodez in situatii si locuri si oameni si intamplari noi. Foarte. Dar pe masura ce trece timpul realizez cata grija are Dumnezeu de noi, si cum ne implineste toate cererile. Am fost ingrozitor de mizerabila prima saptamana aici. Casa, gazda, orasul, toate erau rele si urate. Acum vad asa:
- o casa frumoasa intr-o zona linistita, cu o curte plina de flori si pietricele (Teodor are o pasiune pentru pietricele)
- o terasa acoperita cu un perete de sticla de unde se vede curtea si ploaia
- un parc imens superb la o aruncatura de bat
- un Lidl langa parc!!!!
- o gazda care ne face de mancare si prajituri si care nu ne lasa sa spalam vasele (hellooooo Gratiela!!! dream come true!!!!)
- un nepotel de varsta lui Teodor datorita careia casa e plina de patuturi, hainite, plapumioare, jucarii nenumarate!!! toate la dispozitia noastra! (am primit inclusiv un bax de scutece!)
- o gazda care cand a auzit ca vrem pachet de acasa cu haine pt ca nu am venit pregatiti pt frigul de aici ne-a dat o tona de plovere si pantaloni si mie niste bluze indie-chic superbe!
- un parinte bun si bland la care ne spovedim
- mai multe biserici cu liturgie ortodoxa in romana
- Parisul!!!!!
- branza de o mie de feluri la preturi accesibile, mai ieftina ca in Romania, patiserii de lesini
- un super laborator cu o super sefa pt Mihai

Doamne apara si pazeste, ce o fi fost in capul meu? Ce nemultumiri oi fi putut avea? Cum nu am vazut toate astea? Iertare, iertare, de o mie de ori iertare...E atat de bun si de atent Dumnezeu, si e atat de adevarat ca nu ne da, ci ne toarna cu galeata daruri peste daruri...numai sa avem ochi sa le vedem...

vineri, 8 septembrie 2017

Toamna

Toamna. Am intrat in ea atat de brusc...a plecat din vara si in jumatate de zi am intrat in frig si ploaie si haine groase. Mi-e dor de copt vinete si ardei, de lentoare si liniste. In schimb toamna asta traim o alta experienta, cea a Parisului, in care ne asezam incet si cu greutate. Dar lumina este, incep incet sa o vad. 
Copilasul creste sub ochii mei, cu o viteza ametitoare. E un vis copilul asta al nostru. Un vis care in scurt timp implineste un an. Uau! Da-ne Doamne intelepciune si rabdare si intelegere. Sa ne stim bucura de aventura asta si de tot ce ne aduce. Amin!

marți, 15 august 2017

Primii pasi

Au trecut mai bine de 2 luni de cand a inceput sa umble de manuta, iar saptamana trecuta, in curtea bisericii din Marisel, in tabara, a facut primii pasi singur. De atunci si pana azi liniste. Astazi a lasat mana mea si s-a dus. A prins curaj, si ii place mult sa isi exerseze libertatea. Copil curios, vesel si curajos...
E greu sa fi mama...dar iubirea e imensa si bucuria fara margini.

joi, 3 august 2017

9 luni de Teodor

A trecut asa mult timp de cand nu am mai scris aici nimic...le scriu in gand, dar gandul e plin si aiurit si le uit. As vrea sa revin mai des, intru amintirea momentelor frumoase.
Teodor are 9 luni si putin. Se plimba cu multa bucurie si dorinta de manuta. Mananca de toate, pofteste fructe, in special zmeura, capsuni, afine, pepene. Cu o zi inainte sa implineasca cele 9 luni afara din burtica, adica jumatatea timpului de cand el este fizic cu noi, a spus "Tata". De fapt "Dada", chemandu-l in camera cu noi la somn. De vreo saptamana are si doi mugurasi de dintisori, cu care ii e frica sa manance inca, probabil il dor.
Zambeste mereu, la toata lumea. Se bucura de orice, se joaca cu orice, iubeste apa, pietrele, nisipul, iarba, animalele si oamenii.
Suntem la Marisel, in tabara. Stam in casa unor tarani, ne petrecem zilele pe dealuri si la Biserica, e atata pace si liniste si firesc si bine...Plantez o samanta, si o las in grija Lui. Sa o creasca El de crede ca e pentru noi rodul. Samanta unei casute la tara in care sa ne mutam. Ne apasa tot mai tare orasul, ne cheama natura si simplitatea. Daca e cu voia Lui...
Suntem fericiti si binecuvantati. Restul sunt detalii pe care aleg sa nu le las sa intunece cerul curat al zilelor.

joi, 25 mai 2017

Recunostinta

Zilele trecute stateam in parc cu Teodor in hamac si am vazut o doamna ce isi plimba fetita in carucior. Fetita plangea usor, ritmic, ca o pisica, si mi-a atras atentia.  Recunosc ca ma gandeam de ce nu o linisteste oare mama ei. Am observat atunci ca era marisoara si ... speciala. Mi s-a rupt inima de durerea mamei ei, care isi plimba copila cu atat de multe probleme printre copilasi sanatosi. Oare ce o fi in sufletul ei? Oare ce o fi in sufletul copilei? Ce ciuda mi-a fost de gandul meu rau, de judecata, de cartire, de mandrie si orgoliu prost. Eu care imi leganam linistita bebelusul in hamac...
De atunci, cand ma oboseste mamicenia, cand ma zgarie si ma trage si ma loveste, cand vreau sa ma lase in pace, cand nu mai am rabdare, imi aduc aminte ca am un copil sanatos, si vesel si fericit. Slava Domnului...

marți, 23 mai 2017

Copilului meu drag

Iubitul meu copilas.
E prima scrisoare pe care ti-o scriu, desi multe altele au fost scrise in inima mea. Astazi ai 7 luni si 2 zile. In ziua cand ai implinit 7 luni te-ai ridicat in picioare pentru prima data, sprijinit de canapea si de picioarele mele. Oare unde te grabesti?
Ai inceput sa iti intinzi mainile spre mine sa te iau in brate, cand nu mai vrei sa te tina altcineva. Il iubesti enorm pe tatal tau, ai plans in unele zile dimineata cand a plecat la servici, si ti se lumineaza fata cand soseste acasa. Ma bucura relatia voastra, iubirea ce o vad crescand intre voi e pretioasa si sper sa creasca din ce in ce mai puternica.
Esti foarte curios, vrei sa atingi toate obiectele din jurul tau si sa le gusti. Iti plac frunzele copacilor si ale plantelor, pestii nostri din acvariu, cateii si pisicile. Iti plac copiii si iti place sa mergem in parc sa ne uitam la ei cum se joaca. Iti place sa te dam pe leagan si sa te plimbam in carucior.
Nu te omori cu mancatul, laptele e inca preferatul tau, dar sunt sigura ca vei descoperi in curand si placerea asta. Mai ales cand se vor coace capsunile din gradina bunicii tale...
Inca nu ai nici un dintisor, si nici sa te tarasti nu pare ca te intereseaza. Vrei sa te purtam in brate, sa iti aratam lumea, sa le vezi de la inaltime pe toate. Esti vesel si curios, sociabil si foarte zambitor. Cand razi mi se umple sufletul de bucurie, copil iubit!
Fiecare zi de cand ai venit in bratele noastre e transformatoare pentru mine. Am trait si traiesc ce si cate nu am crezut ca voi trai vreodata. Trupeste, sufleteste. Ma transform si cresc odata cu tine. E cea mai grea si cea mai rasplatitoare si frumoasa experienta posibila. Ma rog lui Dumnezeu sa imi dea puterea, intelepciunea si rabdarea de care e nevoie sa pot sa fiu o mama cat mai buna pentru tine. Si sa te tina El in bratele Lui, unde nimeni si nimic nu iti poate face rau. E atata liniste, bucurie si puritate in tine...mi-e frica de ce o sa faca lumea asta din ele, de ce o sa stim noi face, de cum o sa te schimbam. Nadajduiesc sa fie bine.
Te iubesc, copil rupt din stele!

duminică, 7 mai 2017

Gradina secreta

Mamicenia e ca o gradina englezeasca, inchisa intre ziduri. Zidurile sunt trupul meu si mintea si sufletul si fiecare gest si gand si vis si ora nedormita. Zidurile sunt eu si sunt ale mele. Undeva este o poarta, o poarta pe care el a deschis-o si a carei cheie o tine intre palmele sale. Iar inauntru....inauntru e o lume cu totul si cu totul de aur si pietre scumpe si margaritare. Inauntru sunt flori de toate culorile, fructe dulci, fluturi si pasari si libelule si arici. Inauntru pamantul e bogat si musteste de viata, apa-i din belsug si soarele nu apune niciodata. Inauntru, printre ierburi inalte, mladiate de vant, printre lujeri si lastari, isi ridica manutele spre cer un baietel cu ochi mari si curiosi. Adie o boare, ciresele-s coapte, el isi incearca puterile si descopera lumea. Zidurile-s pline de frici si dureri, dar gradina-i ingrijita de gradinar priceput. Inchid ochii, trag aer in piept, imi despletesc parul si ma las in voie. Baietelul rade si isi ridica mainile spre mine. Suntem Trei in gradina si deasupra noastra este Unul.

marți, 4 aprilie 2017

Nu am mai gasit de mult timp sa vin aici. Ma tot gandesc ca nu prea are rost oricum, si poate desfiintez blogul.
Teodor are 5 luni si jumatate. Este in copil minunat, adorabil, vessel, curios, iubitor si zambitor. Ma face sa imi doresc sa fiu mai buna, sa fiu mama de care are el nevoie. Imi aduce aminte zilnic ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu as putea face nimic. Deja spun si eu, ca toate mamele, ca trece foarte repede timpul. Regret ca nu am fost in stare sa traiesc mai viu primele saptamani/luni cu el. Am fost in ceata, pur si simplu, dupa nastere.
Despre ce am vrut sa scriu azi? Despre instinct si carti si teorii. As vrea sa nu mai citesc nici o carte, nici un articol, nimic legat de parenting. Simt ca pur si simplu ne face pe noi mamele sa ne indoim de noi, sa ne credem incapabile, sa credem ca gresim mereu. Gasisem un site cu idei bune, cu care rezonam, si am inceput sa me aplic. Una din ele era legata de somnul bebelusului, si anume de cum sa il lasi sa descopere autolinistirea, adormitul singur. Desigur, cu blandete, nu cry it out. Se vorbea despre a nu legana copilul. Am incercat si eu. Si nu, nu e pentru mine. Inima mea imi spune sa il legan. Instinctiv asta fac. Functioneaza mereu. Bebelusul a fost leganat in burta mea 9 luni, si acum eu vreau sa ii iau bucuria. De ce? Pentru ca asa scrie in carte. Si ne mai miram de ce nu stim sa fim mame. Pentru ca lasam cartile sa ne creasca copiii, nu sufletele si bratele noastre. Nu cred ca va dori sa il legan pana in adolescenta. Nu cred ca trebuie sa invete sa adoarma singur. Nu cred ca trebuie sa mai citesc carti de parenting. Vreau sa fiu eu mama lui, vreau sa fiu mama, asa cum imi dicteaza intuitia, mintea, inima, asa cum am formulat dorintele si convingerile mele, asa cum simt ca mi si i se potriveste. Chiar daca obosesc, chiar daca ma enervez si ma supar, sper sa nu uit.

joi, 23 februarie 2017

ganduri adunate

Acum 2 saptamani am scris asta:

"Cateodata vocea satului te ajunge, si desi erai bine, multumit, impacat, sincer si firesc in alegeri si hotarari, incepi sa te indoiesti de tine.
As vrea sa nu o mai ascult. Pentru ca zilele de griji, de gandurile, de "oare e bine ce fac?", "oare sa am incredere in instinctul meu?", "oare gresesc?" nu merita. Pentru ca eu cred cu tarie ca fiecare isi cunoaste limitele, dorintele, stie ce i se potriveste, si incotro sa mearga.
Am auzit mult vorbindu-se despre a avea grija de mine. Sa nu ma uit pe mine, sa nu fiu toata a copilului, sa ma vad si pe mine. Si nu am inteles despre ce e vorba. Am incercat sa caut, sa inventez activitati, sa ma gandesc ce m-ar bucura in afara copilului. Si nu am gasit. Apoi am realizat ca totusi, sunt lucruri care imi lipsesc si de care ma bucur: timp sa fac curatenie, si timp cu al meu sot, acasa, impreuna cu noi. Eu nu exist in afara copilului meu. Si e perfect asa. Nu imi doresc sa lipsesc de langa el. Clipesc si a mai crescut, a mai invatat ceva. Nu vreau sa le ratez. Da, as vrea sa stea linistit singur langa mine in timp ce eu spal vase, dar inteleg ca asta nu se va intampla prea curand. Pentru ca lumea este incredibl de interesanta, pentru ca vrea sa o vada si sa o atinga si sa o cunoasca, si nu are rabdare sa stea. Inteleg, si ma bucura curiozitatea lui. Acesta este anotimpul in care suntem. Al bebelusului. Acest timp il dedic lui. O sa am vreme sa fac ale mele. Acum le fac ale lui, si incerc sa pun toata dragostea.

Sunt recunoscatoare pentru:
- laptele de mama. Este absolut colosal faptul ca sanii mei produc acest lichid miraculos care creste si apara bebelusul. Sunt recunoscatoare ca pot alapta.
- somn. Bebelusul doarme bine, sunt odihnita.
- sot. Desi il vad cam 3 ore pe zi, sunt cele mai frumoase ore
- primavara ce va sa vina!"

Intre timp am mai obosit, m-am mai bucurat, am mai plans, am ras. Acum scriu cu stanga pentru ca printisorul doarme in brate, la sanul drept, si ma tine strans de tricou. In cateva ore am examen. Restanta. Nu mi-e deloc mintea acolo si e imposibil sa o adun. Ma doare tare spatele. Si gatul, si capul. Bebe e mare si lung si greu, desi are doar 4 luni. Ii plac pestii, apa, florile. Da-mi Doamne rabdare sa ii pot fi alaturi cum ma are el nevoie. Da-mi curaj si blandete si intelepciune. Si din nou rabdare....
E greu. Cateodata imi vine sa plang de oboseala si de singuratate. Dar ma uit la el dormind si toate se risipesc. Am primit cadou o bratarica mult dorita, un banut de argint inscriptionat cu doua nume: Teodor si Mihai. Reminder. Le am scrise si pe inima. Dragii mei...

marți, 17 ianuarie 2017

Stau si ma uit cateodata la el si nu stiu ce am facut sa merit asa un cadou.
E imensa responsabilitatea...

miercuri, 4 ianuarie 2017

2017

Ce imi doresc de la noul an:
- sa deschid mai des usa si sa-L poftesc pe Dumnezeu in casa, sa ii astern loc de cinste la masa, in loc sa ii arunc cate o coaja ca si cainilor, cum fac acum
- sa tac mai mult
- sa ma bucur de ce mi se asterne in fata, fara carcoteli

miercuri, 7 decembrie 2016

Recunostinta

Astazi, in dimineata asta, sunt recunoscatoare pentru:

- bebelus dormind in bratele male
- casa calduroasa, haine pufoase, apa calda
- primul Mos Nicolae cu trei perechi de papuci insirati de-a lungul peretelui
- un bebe racit care m-a obligat sa iau viata mai incet, fara graba si alergatura, sa stau acasa, sa ne linistim
- somn
- familie
- prieteni, familia pe care ti-o alegi singur, cum zicea Didi
- linistea stiind ca bebelusul a primit ingeras pazitor, ca a pornit pe cale spre Imparatie

Ce imi doresc:

- sa fiu bucuroasa
- sa ninga
- sa Il chem mai des pe Dumnezeu langa mine
- sa ma straduiesc mai mult
- sa merg la bazarul de Craciun de la scoala Waldorf
- sa avem sarbatori linistite, cu pace, sa ne bucuram de toate
- sa scriu aici mai des
- sa imi fac curaj sa scriu povestea nasterii lui Teodor, pentru mine, sa ma ajute sa pun sfarsit, sa gasesc un sens, sa fie liniste
- sa incep sa aranjez casa pentru Craciun


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

bebelus

Sunt două săptămâni de când l-am primit în brațe pe Teodor. Două săptămâni de când suntem părinți, de când nimic nu mai e la fel.
Dă-ne Doamne putere, răbdare, încredere.
Minunea minunilor.
Mulțumim pentru dar...


marți, 11 octombrie 2016

dimineti

Cu ploaie leneșă de toamnă, pițigoi în balcon la mic dejun de firmituri, plăcinte coapte cu miros de fum și seară la sat.
E atâta liniște în casă...
Și pace. Și blândă așteptare.
Ce frumos anotimp ai ales, Doamne, pentru nașterea bebelușului nostru.
Toate-s perfect rânduite. Toate.


vineri, 7 octombrie 2016

Doamne, ajuta!

Când nu poți face altceva decât să ai încredere în Dumnezeu, să te lași în mâna Lui, și să speri că totul va fi bine.

miercuri, 5 octombrie 2016

da..

,,Viaţa e grea. Acesta este un mare adevăr, unul dintre cele mai mari. Este un adevăr mare fiindcă odată ce-l cunoaştem suntem în stare să-l depăşim. Atunci când ştim că viaţa e grea şi acceptăm cu seninătate această realitate - atunci viaţa nu mai e grea. Odată acceptat faptul, el încetează să conteze."
Scott Peck

despre judecata

Tot ce am judecat vreodată la vreo mămică am ajuns să fac. Și încă nici nu e aici bebe. Numai Dumnezeu știe ce va urma, și câte greșeli voi mai face, și câte mai am de plătit. Grea lecție...