luni, 22 august 2016

control

Obsesie, nebunie, calvar. Cum faci să renunți la obsesia controlului? Sunt zile în care simt ca o iau razna, mut obiecte milimetric prin casă, mă gândesc și mă răzgândesc de o mie de ori în privința deciziilor minore, sâcâi și cicălesc. Nu mă mai suport pe mine însămi, și știu că și celorlalți le e greu să o facă. Dacă ceva nu se schimbă, simt că o să distrug căsnicia, copilul, pe mine, pe cei dragi. Dar nu știu ce să fac...
Orice sfat este binevenit.

joi, 11 august 2016

in love

joi, 28 iulie 2016

mama disperata

În momente de panică, stres, agitație, depresie sau anxietate, când ți se pare că vine pe lume copilul și nimic nu este pregătit, că nu mai ai timp, că totul e un dezastru și cade cerul, soluția e simpla: spală haine de bebeluș. Așa, vreo cateva mașini. Calmarea este garantată.

Later edit: în caz că totuși nu e destul, pentru că un uscător poate susține doar un număr limitat de haine, când vine soțul acasă poate fi rugat să montați pătuțul. De ce nu. Entuziasmul va fi maxim, la fel si agitarea mamei și a bebelușului, așa ca va urma o noapte cu doar 3 ore de somn. Așa, de pregătire :)

marți, 26 iulie 2016

un an


"te iubesc cu o iubire veșnică” ieremia 31:3

*BeLight Photography

luni, 25 iulie 2016

pentru bebe


Jucării de ronțăit, pentru când o să îl deranjeze dințișorii, sau pentru plictiseală.

Cu drag, Mama :)

acasa

"Fiecare cămin își are ispitele sale, dar într-un cămin adevărat domnește o pace pe care furtunile pământești n-o pot tulbura. Caminul casnic este un loc de căldură și de tandrețe. În casă trebuie vorbit cu dragoste."
(Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa Rusiei)

marți, 19 iulie 2016

reminder

Children do not come into this world with bad intentions. They do not come to wear us out, test our patience or push us over the edge. They come to us with a need for love, connection and belonging.

Rebecca Eanes

joi, 14 iulie 2016

cu toma de mana

„De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă. Frate de credinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastra perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc. Există nu numai o dramă a Patimilor, ci si una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă: el află şi nu-i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie. Nuanţele sunt revelatorii.
Toma nu e necredincios prin structură ci, mai degrabă, ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieşte implicaţiile ei cosmice. Toma ştie că adevarul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să-i devina certitudine, adică adevărul lui, personal. (…) O parte din lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre”.
IPSBartolomeu Anania, „Din spumele mării”

miercuri, 13 iulie 2016

minune

Încă mi-e greu să înțeleg cum se poate ca înauntrul meu să existe o ființă vie, un omuleț, un băiețel adevărat, copilașul nostru. Mi se pare ireal, chiar dacă îl simt și îi văd mișcările, chiar dacă am o poză cu el la care mi-e frică parcă să mă uit prea mult, chiar dacă i-am auzit inimioara și știu că în trei luni o să fie aici, cu noi, de-adevăratelea. 


vederi din balcon




"I have found the one whom my soul loves."








 

marți, 12 iulie 2016

daruri

Astăzi sunt recunoscătoare pentru liturghie, pentru împărtășanie, pentru Părintele Ciprian,

vineri, 8 iulie 2016

acasa

Câteodată, nu destul de des, îmi aduc aminte că a sta acasă nu înseamnă doar a sta. Și că jobul meu e casa noastră. Cu tot ce înseamnă asta: curățenie, mâncare, spălat, ordonat, etc. Și atunci îmi vine bucuria din a le face, pentru că îmi găsesc rostul. Pentru că așa contribui. Pentru că e partea mea. Pentru că așa îmi ajut soțul, pentru că așa îmi pot arata aprecierea pentru efortul pe care îl face el în afara casei, la servici, pentru familia noastră. Aveam cuvinte mai frumos alese, simt că nu explic cum aș vrea lucrurile astea, că nu reiese bucuria mea. Dar este bucurie. Și este ajutor împotriva cârtelii, împotriva pisălogelii, împotriva așteptărilor. E partea mea și o fac cu bucurie.

Later edit: Unele zile nu sunt la fel de bune ca altele. Azi s-a transformat din lumină în ditamai furtuna. Pentru că am fost obosită, pentru că au ieșit la iveală frustrările mele, pentru că. Am zis bine ieri când am zis: "câteodată". Pentru că e de muncit, și nu-i ușor, și nu-mi iese mereu, și vreau ajutor deși nu vreau, și câte și mai câte motive. Viața nu-i ca pe blog. Dar vine o noua zi și o luăm de la capăt, cu (sper) mai multă înțelepciune și răbdare.

luni, 4 iulie 2016

"Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi. Rămâneți în Mine, și Eu în voi."


joi, 23 iunie 2016

sa nu uit


miercuri, 15 iunie 2016

vaisamar

Sunt o veșnic nemulțumită. Toată viața am alergat dupa altceva. Mereu am vrut ce nu am avut, nu am știut și nu știu să mă bucur. Sunt rea, nemiloasă, lacomă, egoistă. Și tristă. Pentru că alergarea după ce nu ai e tristețe și e jale și deznădejde. Și nu știu de ce, pentru că am tot ce mi-am putut dori vreodată, saci întregi, cu vârf și îndesați. Și sunt fricoasă, cea mai fricoasă. Mi-e frică de mine, de mâine, de ce e, de ce nu e, de tot și de toate. Trăiesc mereu cu inima purice, mă târăsc de la o zi la alta, așteptând nici eu nu știu ce, ma plâng și plâng și sunt tristă și îngrozită și îngrozitoare.

Azi sunt recunoscătoare pentru:
-mancare
-apă caldă
-fructe proaspete
-mirosul padurii dupa ploaie
-pentru citatul acesta:
„Târziu Te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu Te-am iubit! Căci iată, Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, Te căutam pe Tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucru­rilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine! Și mă țineau departe de Tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în Tine.
M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, Ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după Tine, Ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de Tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea Ta!
Când voi fi strâns legat de Tine, cu întreaga mea ființă, pentru mine nu vor mai exista niciodată durerea și chinul; viața mea va fi cu adevărat vie, căci va fi în întregime plină de Tine. Pe cel ce îl umpli Tu îl ușurezi, dar eu, fiindcă nu sunt cu totul plin de Tine, pentru mine însumi sunt o povară.”
(Fericitul AUGUSTIN, „Confesiuni”, cartea a X-a, cap. XXVII)

Concluzia zilei: habar nu am ce e mai bine pentru mine, și îmi lipsește total încrederea în Cel ce știe. În schimb sunt plină de sfaturi grozave pentru ceilalți. Taci, Grațielo! Taci, și ascultă, și deschide ochii și inima și ai să vezi și asculți și simți.

marți, 7 iunie 2016

remember

To count your blessings.

luni, 6 iunie 2016

simplitate

Dacă am putea pur și simplu să fim. Să fim împreună. Fără să criticăm, fără să judecăm, fără să comparăm, fără să ne dăm cu părerea, fără să căutăm soluții la probleme care de fapt nu există. Cu toții suntem și facem și ne straduim și încercam cât putem și cât credem de cuviință. Dacă am putea să ne întalnim, să stăm unii cu ceilați, să ne vedem, auzim și înțelegem, și atât. Aș vrea să fiu acolo, în cercul ăsta perfect, unde e acceptare și pace și liniște și bucurie. Cu voi, oamenii mei dragi, cu cine simte și iși dorește. 
Îmi pare așa o utopie...
Îmi imaginez o uliță de sat, cu case mici și curți pline de flori. Cu găini plimbandu-se agale, cu copii alergând liberi. Și în fiecare casă să fim noi, prietenii, să ne ajutăm, să ne plivim roșiile, să ne săpăm unii altora straturile, să ne întindem rufele și să ne frământăm pâine. Azi eu, maine tu, și tot așa. Să vorbim, să ne întâlnim, să fim sinceri și veritabili. Fără internet, fără telefon, fără cinema și mall. Doamne, ce minunat ar fi! Ce simplu, ce curat, ce frumos. Visez și eu, și poate cine știe, dacă e pentru noi să fie vreodată așa, o să fie. 


astazi

Mi-e așa dor să grădinăresc...
Nu găsesc motivație să învăț pentru sesiune. Nu înțeleg de ce am început facultatea asta, dar nu găsesc puterea să renunț.
Mi-e frică de lumea în care trăim, de judecată și ură și nerăbdare. Mi-e frică pentru că exact așa sunt și eu.
Aș vrea să pot să tac mai mult.
Mi-ar plăcea tare mult să ajungem la mare vara asta. Să fie măcar o zi 100% cu Mihai și cu marea, doar noi trei, și bebe T culcușit bine în burtă.
Sunt zile când parcă nimic nu funcționează. Aș vrea să fie mai puține...
Sunt recunoscătoare pentru prieteni, pentru familie, pentru că avem de toate și suntem sănătoși. Suntem tare binecuvântați...

sâmbătă, 28 mai 2016

concluzia zilei

E așa de greu să fii mamă...